Vrei sa obtii Viza pentru studii?

Iti oferim consultanta si asistenta juridica

Ești cetățean al unui stat din afara Spațiului Economic European (UE + Norvegia + Islanda) și dorești să studiezi în România?

Primul pas este să te înscrii la o unitate de învățământ și să fii acceptat de aceasta. Instituția poate fi de stat sau privată, cu condiția de a fi acreditată conform legii.

Următorul pas este obținerea vizei de lungă ședere pentru studii, de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Poți obține viza pentru studii în calitate de elev, student, masterand, doctorand sau în cadrul unui program de schimb de elevi.

Cum te putem ajuta:

Oferim consultanță

Îți vom explica toți pașii care trebuie făcuți și vom fi alături de tine pe toată perioada colaborării.


Verificăm documentele

Ne asigurăm că ai toate actele necesare și că acestea corespund cerințelor.


Depunem actele

Te scăpăm de stresul programărilor, ghișeelor și statului la coadă.


Urmărim procesarea documentelor

Verificăm statusul solicitării și te ținem la curent cu eventualele modificări.


Ridicăm documentele

Vom ridica documentele și te vom anunța când poți intra în posesia lor.

Vrei mai multe detalii?

Sună-ne la: +4 0749 011 333


Avem birouri în:


București

Alba Iulia

Brașov

Cluj

Constanța

Covasna

Iași

Timișoara

Pentru obținerea vizei în calitate de elev, student, masterand sau doctorand se depun următoarele documente:
  1. Dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educației și Cercetării, din care să rezulte că veți urma o formă de învățământ de zi;
  2. Dovada achitării taxei de studii pentru cel puțin un an de studiu;
  3. Dovada mijloacelor de întreținere, în cuantum de cel puțin salariul minim net pe țară lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
  4. Certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeași valoare juridică;
  5. Asigurarea medicală pe perioada valabilității vizei;
  6. Încuviințarea părinților sau a tutorelui cu privire la șederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă străinul este minor;
În cazul programelor de schimb de elevi se depun următoarele documente:
  1. Dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educației și Cercetării, din care să rezulte că veți urma o formă de învățământ de zi;
  2. Dovada de participare într-un program de schimb de elevi, realizat de o organizație constituită în condițiile legii și recunoscută pentru acest scop;
  3. Dovada din partea organizației care realizează schimbul de elevi, din care să rezulte că aceasta va asigura mijloacele de întreținere și eventualele costuri privind îndepărtarea;
  4. Asigurarea medicală pe perioada valabilității vizei;
  5. Dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizația care realizează schimbul de elevi și care deține un spațiu de locuit considerat normal pentru o familie din România;
  6. Încuviințarea părinților sau a tutorelui cu privire la șederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă străinul este minor;
  7. Scrisoarea de acceptare la studii – se solicită doar la prima prelungire a dreptului de ședere.

Studenții străini care au implinit vârsta de 26 ani au nevoie de asigurare socială de sănătate pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, în conformitate cu Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Dreptul de ședere se poate prelungi cu cel mult 90 zile după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situației școlare sau universitare și a avizării documentelor de studii.

Angajarea în timpul studiilor

Dacă studiezi în România și deții un permis de ședere în acest scop poți lucra numai cu program redus (4 ore pe zi).

Este necesară obținerea unui aviz de muncă.

Contact

Birou principal: Sect. 1, București, România

Tel.: +4 0749 011 333

E-mail: contact@immigrations.ro

Avem birouri în: București, Alba Iulia, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Iași, Timișoara.

 
Sună! WhatsApp